sâmbătă, 8 iunie 2013
Absurd
Încep din nou a mă gândi cum tot ce văd dispare
În marea lacrimilor vii, vărsate peste trupuri goale.
Încep din nou să-mi amintesc a mea copilărie -
Un cer al râsetelor gri... acum e doar stafie.
Cum să ne-ntâlnim vreodată?Vei putea sa intelegi?
Când tu eşti aşa de mare în mica ta lume de reci?
Cum să vezi cine e jos? doar tu esti mai presus de nori
Cand eu sunt mic,chiar foarte mic în lumea mea de muritori.
Șfârsesc din nou a-ţi explica cum tot ce spun dispare
În marea ta indiferență... a sufletelor goale.
Tu eşti tu sau voi,
Voi sunteți toți,
Toți cei care nu stiu
Ce înseamna să fi eu .
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

In incercarea noastra de a dovedi ceva , de cele mai multe ori ne-o dovedim doar noua .Si prima reactie la un astfel de esec este sa dam vina pe invatacel.De fapt trebuie revizuita tehnica.Adaptata la personalitatea fiecaruia,la modul in care ii percepe pe cei din jur, altfel te trezesti absurd.Si mai intaiiti acest lucru ti-l spune invatacelul si intr-un final iti dai seamasi tu.
RăspundețiȘtergereSa inteleg ca incerci sa eviti lumea asta mizerabila in care traim noi ceilalti.
RăspundețiȘtergere