La rasarit de viata apare un copil
O raza de speranta, o lume de cretini
Dar timpul a zburat, copilul a crescut
Si a sfarsit a rade irisul plapand...
Inca eram mic,firav si sincer
Prea naiv sa vad ca visul poate fi cosmar
Prea frumos sa devin un cancer
Prea dulce pentru un gust asa amar.
Timpul a zburat, baiatul a crescut
Si a sfarsit a plange irisul flamand
Am inceput sa vad insa eram surd
Am inceput sa scriu si totusi eram mut...
Asa se duc si ani de tinerete
Si viata parca e un fum
Ce haos va fi batranetea
Gandind la eul de acum.
Oglinda colorata a sufletului meu
Un iris plin de viata dar fara Dumnezeu
O carte aproape-nchisa,un negru obosit
Ce ar fi fost deschisa de totul...dar ...nimic...
Ai mare dreptate. Realizam in ce lume traim abia dupa ce ne irosim anii tineretii.
RăspundețiȘtergereNoi vedem in tine copilul care plange si nu tanarul care rade si pe care incerci sa il afisezi. Dar ce suntem noi?....Niste cretini....
RăspundețiȘtergereVersul se refera la perioada cand aveam nu mai mult de cateva zile :)
ȘtergereAlberto, te-ai schimbat foarte tare, se reflecta asta si in modul in care scri.Ei bine, gandeste-te bine daca nu e prea devreme sa alungi copilul din tine.Realismul este specific oamenilor 'mari" si nu ma indoiesc ca tu vei ajunge un om mare, insa pastreaza-ti inocenta, , nimic nu este asigurat intr-o lume de cretini asa ca trebuie sa risti si nu uita "bucura-te de lucruri mici, caci intr-o zi privind inapoi.." (cu siguranta sti continuarea) Sa ai o viata implinita pe care s-o traiesti asa cum iti doresti si nu asa cum trebuie!
RăspundețiȘtergere